Ti se-ntampla uneori sa fii singur pe strada
Sa-ti doresti ploaia sa cada
Sa spele durerea si gandul
Sa planga cu tine pamantul
Si cerul si norii suspina si zorii
Nu vreau sa cred ca nu poate fi mai bine
Nu pot sa uit ca cei dragi sunt langa mine.
Privesc inainte, nu mai vreau sa cred in cuvinte
Stiu doar ca inima nu minte, ea-mi spune mereu ce sa fac
-Intr-o seara tarzie,un om mergea pe nisipul marii intr-o noapte cu luna plina. In mintea lui,aveau sa izbucneasca mii de ganduri. Se gandea ca daca ar fi avut o masina noua,ar fi fost fericit. Se gandea ...ca daca ar fi avut o casa mai mare,ar fi fost fericit. Se gandea ca daca ar fi avut un servici mai bun,viata lui ar fi fost altfel. Se gandea ca daca ar fi avut alaturi de el femeia perfecta ar fi fost cel mai fericit om de pe pamant. Si ganduri...si ganduri....pana la un momentdat cand se impiedica de o plasa plina cu pietre de mare.....O umpluse un copil care se jucase in timpul zilei pe malul marii. Se aseza langa plasa cu pietre si incepu sa arunce in mare una cate una..Arunca cate o piatra pentru fiecare gand pe care il avea. si inca mai continua sa spuna:...."daca as avea....daca as putea....daca ar fi......as fi fericit!" Astfel ca arunca piatra cu piatra pana cand mai ramase una singura.Se decise s-o pastreze.Ajunse acasa cu piatra in buzunar,o puse pe masuta si surprinzator,la lumina lampei,observa ca aceasta straluceste orbitor de tare.Abia atunci omul nostru realiza ca in acea plasa,erau pietre pretioase.Dovada era in fata lui.Avea pe masuta un diamant. Atunci alte ganduri ii trecura prin minte...Dupa cateva secunde exlama: "Vezi cum fac oamenii??? Viseaza la ceea ce nu au fara sa dea nici cea mai mica valoare la ceea ce au alaturi. Daca m-as fi uitat mai bine la pietrele alea.....inainte sa le arunc....mi-as fi dat seama cat sunt de norocos...... Insa noi oamenii mereu ne gandim la ceea ce nu avem fara sa dam prea mare importanta la ceea ce avem chiar in fata ochilor. Fericirea noastra intotdeauna este asa de aproape.....mai aproape decat credem.......suntem noi cei care n-o vedem. In fiecare zi fiecare dintre noi gaseste un diamant.Este el cel care decide daca sa-l arunce in mare sau sa-l tina in buzunar pentru el. Deseori oamenii arunca diamantul vietii lor si se multumesc doar cu cateva pietricele....Si daca nu avem un diamant,sa ne bucuram ca existam,caci noi insine suntem un diamant.....Sa ne bucuram ca traim.Caci cea mai mare fericire sunt secundele pe care le respiram......Ca mai pierdem in viata....ca nu avem ce ne trebuie intotdeauna????Astea sunt fleacuri dragii mei. Sa nu uitati ca cea mai mare pierdere nu este moartea.Este atunci cand inauntrul nostru moare ceva,iar noi suntem inca vii......Cu stima si respect:**Iubirea Invinge tot** -Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera plina de bogatii, a auzit o voce misterioasa care i-a spus:Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis. Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu: ” Nu uita ce e cel mai important!”Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.” Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!” -Sunt momente când ascunzi în spatele unui zâmbet toate lacrimile pe care ochii tăi vor să le plângă. Ascunzi în buze toată durerea, încordând colțurile și oblig...ându-le să rămână ridicate într-un zâmbet. Faci asta pentru a nu fi nevoit să te explici sau să-ți așezi încă o dată sufletul pe tavă. Pentru că vulturii planează deasupra ta, iar tu ești prea obosit ca să te mai lupți cu ei. Dar sunt și momente când renunți să te mai prefaci. Și-atunci îți ștergi zâmbetul tâmp și fals de pe chip și îți lași lacrimile să o ia la fugă până la bărbie. Iar ele se adună acolo și se îmbrățișează pe bărbia ta. Și printre sughițuri de plâns începi să-ți scoți din suflet ce te macină. Și nu te mai simți nici rușinat, nici amenințat. Pentru că simți nevoia de a-ți relaxa buzele încordate pentru a te destăinui. Renunți la paranteza rotundă care seamănă cu un zâmbet și o închizi între lacrimi. E mai bine. Parcă sufletul devine mai ușor chiar dacă problema e tot acolo, chiar dacă încă nu i-ai găsit rezolvarea. Și parcă nu-ți mai pasă nici de toate judecățile care vor urma. Până la urmă, cine naiba sunt ei ca să te judece? -Sunt lucruri pe care oricat ai vea sa le tii langa tine le vei pierde... Sunt oameni pe care desi nu vrei sa-i lasi sa plece vor pleca... Sunt clipe care desi vrei sa dureze vesnic vor trece... Sunt momente in care ma intreb ce conteaza daca toate trec? Poate..... modul in care ne schimba, oamenii in care ne transforma si faptul ca ne fac uneori sa pretuim ceea ce avem...
-Sunt lucruri de care ne ataşăm, dar pe care le pierdem după o vreme.
Sunt sentimente ce ne ocupă sufletul întreg, dar în timp ne dăm seama de faptul că ne chinuie prea mult şi le lăsăm să se stingă.
Sunt oameni pe care îi iubim, dar care pleacă şi noi trebuie să ne descurcăm singuri cu asta.Sunt clipe minunate, care ne umplu inima de bucurie şi care ne lasă cu dor şi nostalgie, pentru că trec mult prea repede.Dar care rămân cu noi şi nimeni nu ni le va putea răpi vreodată: amintirile, încrederea, speranţa şi mulţumirea.Acestea ne aparţin. Definitiv şi irevocabil.Şi nu trebuie să îngăduim niciunei persoane să se atingă de ele.Nimeni nu ne poate "contamina" încrederea dacă nu îi dăm voie.Amintirile sunt de neşters atâta timp cât vrem noi să fie.Speranţa ne mângâie sufletul dacă noi ne lăsăm alinaţi. Iar mulţumirea...nu are nevoie de prea multe pentru a se manifesta. Doar priveşte în jur şi o să-ţi dai seama ce anume îţi poate da mulţumire.
-De multe ori m-am găsit în situaţii neplăcute. Şi am fost înţeleasă greşit.
Am vrut să exprim dragoste, dar am fost acuzată de indiferenţă.
Am deschis larg braţele şi am oferit inima mea unor oameni care apoi m-au rănit şi mi-au înşelat aşteptările. Am aşteptat să mi se îndeplinească visurile şi de multe ori m-am ales doar cu timp pierdut. Mi-am văzut mereu de viaţa mea şi am încercat să nu critic oamenii, dar ei nu au vrut să mă lase în pace. Şi s-au împiedicat mereu de mine.Dar totuşi, nu am de gând să renunţ. Voi zâmbi mereu.O să merg cu capul sus, pentru că nu este treaba mea ce se spune despre mine.Voi aştepta mereu minuni care să-mi schimbe viaţa, pentru că ştiu cu siguranţă că vor veni.Şi că nu o să mă plictisesc aşteptând.
-Se întâmplă uneori ca persoana pe care o considerai cel mai bun prieten să te rănească și să te dezamăgească mai crunt decât oricine altcineva. Și oricât ar încerca, acel prieten nu va mai putea să aibă aceeași importanță în viața ta ca înainte, pentru că a răni un suflet este o lamă cu două tăișuri: îl taie pe cel rănit, dar și pe cel care rănește.Se întâmplă ca omul pe care-l credeai iubirea vieții tale să nu te mai iubească și să plece, lăsându-te cu sentimentele irosite și fără un rost...pentru o vreme. Pentru că apoi vei învăța că ai putere să treci peste, dar asta abia după ce vei fi purtat ”doliu” o vreme după iubirea pierdută.Se întâmplă ca rațiunea să ne avertizeze de multe ori înainte de a lua o decizie. Dar îi înțelegem mesajul abia când ne lovim cu capul de pragul de sus. Și atunci devenim înțelepți.Se întâmplă ca, de nicăieri și cu totul neașteptat, să apară cineva care să-ți dea viața peste cap, să te amețească și să te facă să simți cum îți zboară fluturașii prin stomac, să nu mai știi exact ce faci, dar să fii fericit. Și să te simți important.Se întâmplă adesea ca lucrurile pe care ți le-ai dorit să se îndeplinească exact atunci când renunți la ele. Iar asta le face să devină cu adevărat de neuitat.Se întâmplă să înțelegem că, atunci când ne confruntăm cu greutăți, nu vom găsi la nimeni în jurul nostru putere de a trece peste ele. Și că și cel mai bun prieten va privi fără să ne ajute. Și abia în acel moment vom realiza că puterea de a merge înainte și a trece peste obstacole se află în noi, nu în alții.Se întâmplă ca lucrurile cu adevărat importante să vină de la oameni neimportanți. Ele ne schimbă perspectiva și ne dau lecții de viață importante.Se întâmplă să cădem azi, ca să avem de unde să ne ridicăm mâine.Se întâmplă să iubim, să fim prieteni, să îmbrățișăm, să credem și să fim înșelați, să sperăm mereu și mereu, în ciuda tuturor...pentru că se întâmplă să trăim, și trebuie să acceptăm tot ce ni se oferă, fiindcă nimic nu este întâmplător.
-Au fost clipe în viata mea în care mi-as fi dorit să am o inimă uriasă, în care să încapă multă fericire, multă iubire si toate amintirile mele dragi. Dar au existat si zile în care nu îmi doream să posed o inimă; zile în care o simteam ca pe o povară si as fi dorit o pauză. Si mai sunt si zilele în care mă aflu exact la jumătatea distantei între ratiune si simtire: sunt clipele în cae mintea si inima se ceartă pentru primul loc.
Mi-am promis că nu voi mai lăsa pe nimeni să capete putere prea mare asupra inimii mele. Si totusi, am uitat de asta. Am trecut peste cuvântul spus si am lăsat iubirea să îmi inunde inima. Am lăsat oamenii să se strecoare în coltisoarele cele mai intime ale inimii mele si să aprindă lumina pentru a vedea toate tainitele.
Iar eu încercam să îmi protejez cumva inima de momentele care se puteau transforma într-o secundă în lucruri ireversibile.... Dar până la urmă am priceput că nu poti fugi de dragoste. Este esenta vietii si, chiar dacă ne poate face rău, merită riscul.Asa că astăzi, acum, merg pe frânghie, dorindu-mi în fiecare secundă să am suficientă fortă ca să-mi tin echilibrul, dar aruncând din când în când priviri înainte si înapoi, spre oamenii care merg cu mine pe aceeasi frânghie...Nu, nu am voie să-mi pierd echilibrul, nu am voie să cad, pentru că asta i-ar face si pe ei să cadă odată cu mine. Nu trebuie să renunt. Trebuie să mergem împreună pe acest subtire fir de sperantă, ducând cu noi cât mai multă iubire...
 ‘’E imposibil.‘’A zis mândria. ‘’E riscant.‘’A spus experienta. ‘’Nu are rost. ‘’A zis şi ratiunea. ‘’ÎNCEARCĂ!’’ Nu te lasa a soptit inima.:)
Natalie Toma feat CRBL - O noua zi